Vasile Dîncu: „Trăim vremuri complicate, trebuie să acționăm repede”

Vasile Dîncu: „Trăim vremuri complicate, trebuie să acționăm repede”
Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 14/06/2022, 12:44

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat marți, la aniversarea a 175 de ani a Academiei Forțelor Terestre, că „trăim vremuri complicate, dificile”.

Totodată, acesta spune că România trebuie să acționeze rapid în astfel de momente, informează B1 TV.

„Noi trebuie să rămânem un spaţiu al excelenţei, al disciplinei şi responsabilităţii. De aceea, sunt bucuros să vă felicit pentru rezultate şi să vă îndemn să faceţi o educaţie militară care să răspundă vremurilor de acum, să răspundă urgenţelor pe care le avem în acest moment.

Pentru că trăim drept, cu vremuri complicate, trăim vremuri dificile, în care nu mai putem să mergem liniar spre viitor, nu mai putem să aşteptăm ca lucrurile să se întâmple, trebuie să acţionăm repede, probabil şi să ne refacem o mare parte din planurile pe care ni le-am făcut până acum.

De aceea, cred că astăzi, mai mult ca oricând, în educaţia militară şi nu numai educaţia militară, avem nevoie de a cultiva creativitatea şi inovaţia”, a declarat Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu le cere tinerilor ofițeri să spună care sunt problemele din Armată

De asemenea, Vasile Dîncu i-a sfătuit pe tinerii ofițeri să spună ce probleme există în Armata Română, tocmai pentru a putea îmbunătăți situația forțelor armate.

„Vreau însă să spun un lucru: încercaţi fiecare în zona dumneavoastră să schimbaţi ceea ce credeţi că trebuie schimbat în Armata Română. N-are rost să aşteptaţi ca schimbările să vină de sus. Schimbările cele mari pot să vină doar de jos în sus. Şi încercaţi să ne faceţi şi pe noi cei care, vremelnic, unii continuă, alţii sunt la conducerea ministerului sau Armatei, să ştim ce nu funcţionează. Să vă cunoaştem părerile şi să vă cunoaştem ideile dumneavoastră şi trebuie să ne grăbim. Lumea nu aşteaptă după noi, nu aşteaptă să ne schimbăm şi să ne modernizăm. Astăzi lumea se schimbă foarte repede”, a adăugat ministrul Apărării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Ioana Ancuța Popoviciu, judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu, continuă seria gafelor. A întrebat-o pe...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Update. Florin Piersic a fost operat și se află la terapie intensivă
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Când ar putea fi construită prima cale ferată pe Lună?